Dumnezeu și Time Management

De când mă știu mi-a plăcut și am reușit să fiu punctuală. Asta până a apărut A în viața noastră (a mea și a lui Sebi). Încă îmi place să fiu punctuală și îmi doresc...doar că nu îmi mai iese. Când era mic mai era cum mai era, dar de când merge ... aleargă, prin casă totul s-a transformat într-o cursă în a fi gata la timp și a ajunge la ora pe care o cere fiecare situație. În situațiile importante gen programări reușesc să plec din casă cu 10-15 minute înainte de ora programării, dar intervine alt factor ... Dumnezeu. Oare încearcă să ne învețe pe toți Time Management-ul? Te urci în mașină demarezi în trombă și te grăbești și te grabești...și prinzi bariera...trece trenul apoi iți iese în cale o mașina de școală uitată pe banda a doua...și lista continuă. După ce te enervezi, iți trec nervii, ajungi, te chinui cu locul de parcare, alergi și reușești cu o diferență de 5-10 minute să ajungi la locul cu pricina. Rezolvi treaba și pleci acasă relaxat...nu te mai grabești. Și stai și te gândești că Dumnezeu e genial și întreg Universul e o mașinărie perfectă. Ce gândești aia atragi! Dacă am reuși să fim relaxați mereu poate nu am mai prinde bariera sau mașina de școală pe banda a doua, sau poate ca da. Dar dacă am fi relaxați am întarzia tot 5-10 minute dar măcar am fi ZEN. Încă nu am găsit o soluție la time management, dar știu că Dumnezeu vrea să cultive în noi răbdarea...prin orice mijloace. Așa că: cere și ți se va da...instant chiar, doar Dumnezeu e genial, nu?

P.S.: Voi cum rezolvați treaba cu Time Management-ul?

Lacrimi si crize de furie

Cred ca informațiile de care ai nevoie iți sunt trimise sub diferite forme sau în diferite circumstanțe. Am aflat de cartea "Lacrimi și crize de furie - Aletha Solter" de la o persoană pe care o consider cea mai calma și blândă femeie pe care am întalnit-o (cel putin atât cât am avut ocazia să vorbesc cu ea și tinând cont de circumstanța în care ne-am cunoscut - așa mi s-a parut). Mi-am luat cartea și m-am apucat să o citesc și nu m-am lăsat până nu am terminat-o cât mai repede.

Am aflat lucruri noi, interesante și mai presus de toate îmi par logice! Din cele citite nu am procedat cu A chiar după manual, dar unele lucruri mi-au ieșit, altele nu. Acum vom lucra la altele conform celor citite și voi reveni cu rezultatele!

O să vă împărtășesc câteva din ideile acestei cărți, poate o să vă ajute la un moment dat cum m-a ajutat și pe mine cartea.

Când l-am născut pe A știam că nu îl voi lăsa să plângă. Era atât de mic și de inocent încât mi se părea o crimă să îl las să plângă singur în pătuțul lui.

Ce am aflat nou? Am aflat că plânsul îmbunătățește sănătatea emoțională, că ajută la vindecarea traumelor emoționale și fizice și că ajută la eliberarea stresului. Pe lângă toate acestea acceptarea plânsului contribuie la crearea unui atașament sănătos între părinte și copil.

Atașamentul mai este influențat si de alți factori esențiali mai ales în primul an de viață:

- contactul fizic dintre bebeluș și părinți

- receptivitatea promptă și adecvată la semnalele copilului

- continuitate în ceea ce privește persoanele care au grijă de ei

- NU despărțirilor prelungite de părinți în timpul primilor 5 ani.

Pe lângă acestea trebuie să luăm în considerare și să acceptăm cu inima deschisă întreaga gamă de emoții ale copiilor noștrii.

Este important să răspundem copilului care plânge repede și să nu îl respingem sau să îl pedepsim.Chiar dacă nu respingem în mod evident un copil care plânge orice încercare de a distrage atenția copilului de la plâns va fi trăită de acesta ca o formă de abandon emoțional.

Avantaje ale acceptării plânsului la copii:

• crește stima de sine a copilului
• îi ajută pe bebeluși să doarmă toată naoptea 
• copiii care plâng atât cât au nevoie învață mai bine
• este mai ușor să fii în preajma unui copil care plânge suficient (din ce am înțeles eu, în contextul acestei cărți - copiii devin mai fericiți mai vioi și nu mai au perioade de smiorcăială)

Prin ce metode reușim să reprimăm plânsul la copii?

• îi spunem copilului să nu mai plângă
• pedepsirea (sau amenințarea)
• retragerea dragostei sau atenției, izolarea copilului
• distragerea atenției prin vorbă, muzică, mișcare, jocuri
• i se pune copilului ceva în gură (mâncare, suzetă)
• tachinare, umilire
• negarea sau minimalizarea durerii copilului
• lăudarea copilului când încetează să plângă
• copilul este făcut să vorbească sau să râdă.

Plânsul la bebeluși are 2 funcții principale:

1. Comunicarea unor nevoi și a unui discomfort care necesită o acțiune din partea noastră a părinților
2. Mecanism de eliberare a stresului fizic sau emoțional.

Surse de stres pentru bebeluși

• Traumele pre- și perinatale: administrarea de medicamente în timpul nașterii, folosirea forcepsului, operația cezariană, travaliu prelungit sau privarea de oxigen
• Nevoi neîmplinite: mai ales cele legate de atingere și ținut în brațe (chiar am citit în altă carte- cred că în Parenting necondiționat - Alfie Kohn - că au existat cazuri de bebluși care au murit nu din cauză fiziologice neîndeplinite ci din cauză că mamele pur și simplu nu îi iubeau :()
• Suprastimularea - cu informație
• Frustrări de creștere de exemplu când nu reușesc să stăpânească o deprindere nouă
• Durerea fizică
• Experiențele înfricoșătoare

Copiii care plâng nu trebuie lăsați singuri niciodată!

Cum ar trebui să reacționăm atunci când un bebeluș plânge și cum putem reduce sursele de stres ale bebelușilor?
Ar trebui să îl ținem în brațe cu multă iubire și să îi acceptăm plânsul. Ei nu ne pot povesti experiențele zilei și părțile ei grele. Aceasta este metoda prin care putem să îi ajutăm să se elibereze. Bebelușul are nevoie de contact fizic apropiat, contact vizual, încurajări și asigurări verbale și foarte multă ascultare.

Înercați să aveți o sarcină lipsită de stres, o naștere fără medicamente și cu minime intervenții medicale, alaptați-vă bebelușii, dacă nu aveți contraindicații medicale (fondate zic eu), evitați medicamentele și mâncărurile care pot avea efecte adverse asupra pruncului (în cazul în care alăptați), purtați-vă copiii, dormiți cu ei, împliniți prompt nevoile copilului, preveniți frustrarea, evitați suprastimularea, protejați copiii de rănire și evenimente înfricoșătoare și nu în ultimul rând aveți grijă de voi și de emoțiile voastre!

Mai sunt multe se spus, dar pe scurt iubiți-vă copiii și respectați-le nevoile, pentru că ei au nevoie să știe că sunt iubiți indiferent de cum se simt.

”Când copiii sunt liberi să-și elibereze emoțiile rezultate din traume, pierderi, frustrări și frici, trupurile și mințile lor se vindecă de stres și traume. Principalul mesaj al acestei cărți este acela că problemele emoționale, cmportamentale și bolile legate de stres nu sunt cauzate de stres, ci de reprimarea mecanismelor naturale de vindecare, în special plânsul și crizele de furie...”

Vă recomand să citiți această carte minunată!

Hitler zace în fiecare dintre noi!

Citeam într-o carte că Hitler a făcut ce a făcut pentru că a fost supus de părinți și obligat să facă doar ce doreau ei. Dar oare nu zace un mic Hitler în fiecare dintre noi?

Să luăm de exemplu găinile și puii care cresc in cooperative. Puii sunt gazați când sunt sacrificați (exact ca evreii), găinile stau înghesuite pentru a face ouă ca să putem mânca pandișpane din muuulte ouă și cozonaci (ca și evreii din lagăre care erau puși să muncească pentru armată). Și oare suntem noi mai buni decât cei care îi omoară pentru ca doar îi mâncăm și nu îi omorâm? Oare nu contribuim prin comportamentul nostru la acest masacru? În al doilea război mondial au murit în jur de 60 de milioane de oameni. (Sursa Wikipedia). În fiecare an mor 7 bilioane de găini și pui pentru carne numai în Statele Unite. Alte 452 de milioane de găini sunt folosite pentru ouă, date din Statele Unite. Oare suntem mai breji decât Hitler? (Sursa aici).

Violența la nivelul întregii planete a crescut enorm! Păi cum altfel oameni buni? Dacă mâncăm numai animale crescute cu violență, care nu cunosc bucuria de a trăi, de a mânca iarbă, de a crește așa cum au fost lăsate de Dumnezeu? Dacă ne uităm la știri care dinadins ne arată numai tristețe, numai necazuri, numai moarte, numai ucigași? Și lista poate continua.

Fii schimbarea pe care o vrei în lume!

În fiecare zi îmi spun asta și știți ce? Am zile extraordinare din care învăț lucruri noi și care mă ajută să mă transform în fiecare zi prin experiențele prin care trec.

Să deschidem cu toții ochii! Să vedem că realitatea care ne înconjoară nu este cea pe care vor alții să o vedem ci cea pe care o construim noi și pe care o vrem noi!

Doamna Loboda facuta pachet!

Atatea idei si atatea proiecte si nu reusesc sa le fac pe toate...dar poate intr-o zi voi reusi.

Astazi vreau sa va vorbesc despre doamna Loboda, cea uitata intr-un colt al gradinii, dar mult iubita de noi. Vreau sa va dau o idee despre cum o puteti consuma. Chiar si sotul meu care este carnivor convins a consumat pachetele facute cu doamna loboda cu mare mare placere!

Magie

Cred ca toata lumea a avut in viata momente de magie pura, rupte din povesti. Cand am parte de astfel de momente pe care le constientizez experimentez o senzatie de explozie....explozie de fericire, de iubire, iar mai apoi mi se pare ca ma contopesc cu totul in jurul meu.

Cand un copil da "buzna" in viata ta, el vine "inarmat" cu o sumedenie de daruri ce te fac sa te simti din nou copil, sa fi mai bun cu cei din jur, sa imparti zambete. Dar cel mai des, cei mici iti ofera momente de reala magie.

Sper sa nu le uit niciodata si sper sa mi se faca mereu pielea de gaina si sa imi apara zambetul pe buze cand ma gandesc la ele. Cel mai mult imi doresc sa imi aduc aminte felul in care ma simt atunci.

Nu uita sa fii femeie

A fi femeie in ziua de azi poate fi o provocare majora. Noi femeile ar trebui sa fim...conforme unui standard nescris, dar bine stiut de toata lumea.

De cand sunt mama nu mai indeplinesc nici o cerinta :)). Am lapte regurgitat pe toate hainele, de multe ori ma imbrac de zici ca nu am oglinda in casa :-p, ies nepieptanata, ma epilez din an in paste, am cearcane in permanenta si lista poate continua la nesfarsit.

Cu toate acestea nu am fost mai fericita nicicand in viata mea, cum sunt acum. Fiecare dimineata este plina de zambete si bucurie (chiar daca noaptea a fost lunga). Nu am cum sa nu fiu fericita cand A are gurita pana la urechi cand se trezeste intre noi si ne mangaie obrajii in fiecare dimineata.

La multi ani! tuturor femeilor care stiu sa aprecieze cu adevarat ce conteaza pentru ele. La multi ani plini de zambete, iubire, imbratisari, tandrete. La multi ani cu zile cu soare si zile in pijamale, cu ciocolata si seriale!

P.S.: Nu uita sa fii femeie asa cum simti, nu uita sa iti asculti intuitia, si mai presus de toate nu uita sa iubesti! (eu cred ca Dumenezeu ne-a creat pentru iubire).

Primul dintisor

Ce durere, ce tristete   
De-as putea le-as sterge toate
Cu-n burete cu apa dulce  
Sa le pot uita de-ndata ... 
(zice A in sinea lui)

Ti-as lua toata suferinta    
Daca as putea
Dintisorii bata-i vina
Nu te-ar mai durea!  
(Cred ca asta ar face orice mama!)

   

Alapteaza-ma mami!...povestea mea si a lui A

"Asa era mama in vremea copilariei mele, plina de minunatii, pe cat imi aduc aminte; si-mi aduc bine aminte, caci bratele ei m-au leganat cand ii sugeam tata cea dulce si ma alintam la sanu-i gangurind si uitandu-ma in ochii ei cu drag! si sange din sangele ei si carne din carnea ei am imprumutat, si a vorbi tot de la dansa am invatat." (Ion Creanga)

Stiam ca vreau sa alaptez, stiam beneficiile alaptatului. Exista un milion de motive pentru care sa alaptezi, dar singurul de care trebuie sa tii cont este dorinta de a-ti alapta puiul. 

Informatii pertinente sunt foarte multe pe internet, trebuie doar sa vrei sa le gasesti! Si dupa ce le-ai gasit sa le si crezi si sa le folosesti! Dar stiti cum e, crezi ce iti convine si ce iti pica bine. 

Ce nu ti se explica pe internet si in alte surse  este sentimentul minunat pe care il ai cand iti alaptezi puiul. Si nu ma refer la prima luna, cand nu mai stii daca este zi sau noapte, la problemele ce le poti intampina (si nu sunt putine!). Cred ca cel mai bine am inceput sa constientizez acest sentiment acum de curand...cu cat creste cu atat mai profunda devine legatura dintre mama si copil. Alaptatul nu este doar hrana fizica, este si hrana sufleteasca. Asa ca aveti grija ce sentimente saditi in laptele viu ce ajunge la fiecare celula din corpul bebelusului.

Te-ai intrebat vreodata ce este in laptele de mama?

Nu m-am gandit ca poate fi greu si ca pot intampina probleme. M-am gandit ca este un lucru natural care vine de la sine! Ei sa stiti ca nu e chiar asa. Cand am nascut eram ca o floare (vorba lui Sebi :)) Habar nu aveam cu ce se mananca alaptarea. Gandeam eu: pui copilul la san, mananca si gata. Numai ca in momentul in care copilul este indopat cu lapte praf cand mergi  la el (pentru ca la maternitatea de stat se alapteaza la program, deci copilului trebuie sa ii fie foame la exact 3 ore!!! nici mai devreme nici mai tarziu; si daca cumva i se face foame mai repede si plange si tipa, va fi hranit cu o generoasa portie de lapte praf, pentru ca ), cand stai in linie cu inca alte 10 mame si trebuie sa iti faci bebele sa deschida gurita, cand vezi la alte mame cum curge laptele si bebele lor papa si la tine nimic....offf nu e chiar floare la ureche, dar poate ai trece mai usor peste momentele acelea daca cadrele medicale ti-ar fi alaturi... Asistentele nu sunt deloc pro-alaptare, sunt mai degraba hai sa-mi fac munca mai usoara! Cel mai trist mi s-a parut cand vin sa te ajute sa ii atasezi si ii apuca de ceafa si urla atat de tare incat iti doresti sa pleci cat mai repede de acolo. Dupa ce am ajuns acasa si am primit ajutorul unui consultant in alaptare (careia ii multumesc din suflet!) am prins curaj si puteri nebanuite si in 5 zile am renuntat la laptele praf pe care i-l dadeam ca supliment. Ce bine te simti ca femeie cand vezi ca nu ai degeaba sani!!! Apropo: dupa ce incepi sa alaptezi un bebelus iti dai seama ca sanii nu au nimic sexual! 

"Nou-nascutul este o fiinta neajutorata si dependenta intru-totul de cei din jur...Tipa cand ii este frig sau foame si acest tipat provine din instinctele lui primitive...Sugarul depinde in intregime de anturajul sau. Altfel spus, el se daruieste fara nici o retinere celor din jurul lui. Cand ii curge laptele cald si dulce in corp, el resimte aceasta multumire profunda nu numai cu limba si cerul gurii, ci intregul lui corp este angajat complet, in placerea de a gusta, pana la piciorusele care se agita si manutele minuscule care se inchid si se deschid ritmic. Senzatia se raspandeste in toata fiinta sa; sufletul se deschide total lumii exterioare, cu un sentiment de desfatare totala...suge lacom la inceput si incet-incet se calmeaza. O multumire potolita i se raspandeste in corp si dupa un timp el se lasa total in voia soartei, privind in jur cu mare multumire, pentru a cauta apoi din nou sursa laptelui dorit si a reincepe sa suga." (Bernard Lievegoed - Fazele de dezvoltare ale copilului)

P.S. Curentul pe care incepe sa il urmeze tot mai multa lume este naturalul. Ce poate fi mai natural decat a-ti alapta copilul? Haideti sa le dam copiilor nostri ceea ce este firesc si lasat de la natura - laptele de mama. Haideti sa ne ascultam instinctul si nu companiile de lapte praf si medicii de familie cu idei preconcepute si neinformati (de pe vremea lui Ceasca' cand ti se spunea ca nu ai lapte ca sa te intorci mai repede la munca). Alapteaza!

9+9 = Iubire

Nimic nu te poate pregati pentru ziua in care viata ti se schimba cu 180 de grade, ziua in care 2 devine 3.

Au trecut 18 luni de cand am aflat ca voi fi mama, si au trecut 9 de cand am devenit. Cred ca iubirea ce a crescut in mine poate caracteriza cel mai bine aceasta perioada. Si stiti ce? Inca creste. Creste pe masura ce creste A. Ieri a implinit 9 luni de viata...9 luni de iubire neconditionata in viata noastra.

"Fiind dusă de unii domni doctori prin maternităţi, am putut să văd lucruri minunate şi să mă lămuresc după ce am văzut multe, multe cazuri. Aşa, de exemplu, acuma ştiu că, după patruzeci şi opt de ore după ce o femeie a rămas însărcinată, ovulul din uterul mamei începe a se înveli cu straturi de culori. Dar cea mai pronunţată culoare este a stratului violet. Orice mamă nu ştie în primele zile sau chiar în primele săptămâni, că e însărcinată; unele bănuiesc, dar nu ştiu sigur. Eu însă văd lucrul ăsta după aura ovulului din uter. Insă, e un lucru tare important pe care femeile nu-l ştiu: toate gândurile mamei se duc întruna, energetic, şi pe stratul violet al copilului ce o să-l nască. Aşa că toţi copiii vin pe lume şi cu moştenirea gândurilor mamei din timpul cât o stat în burta ei. De aceea, când mă uit la copiii de-o şchioapă, care vin cu părinţii lor, mă uit pe stratul violet şi fac repede legătura: mă duc cu ani în urmă şi îi spun ce i-o lăsat mama ca moştenire pe acel strat- gândurile şi vorbele, căci de la mamă se prinde cel mai mult. La copii, când vin pe lume, aura lor e foarte frumoasă căci e toată aurie la vedere; la straturile lor se vede însă cel mai bine violetul." 

Citat din Fenomenul Valentina - Florin Gheorghita, Editura Polirom

P.S. Bucura-te de ce ai in fiecare moment pentru ca nimic nu va mai fi la fel.

Altfel...

Intotdeauna m-am considerat altfel, altfel decat ceilalti din jurul meu. Cred ca si putin ciudata. Poate datorita credintelor si gusturilor mai excentrice in special in materie "beletristica" si mancare (poate excentric e cam mult spus). Nu stiam ca voi fi altfel si in ceea ce priveste cresterea copilului. 

Cred cu tarie ca anumite lucruri ti se arata si nu cred in simple coincidente. Poate ati vazut filmul sau ati citit Profetiile de la Celestine. Daca nu va recomand cu caldura sa o faceti. 

De cand il aveam pe A in burtica au inceput sa ma bombardeze informatii legate despre vaccinuri (si nu ma refer la informatii pozitive). Am studiat si afirmatiile pro si cele contra si am luat decizia impreuna cu sotul ca nu il vom vaccina pe A. Binenteles ca in momentul in care am anuntat in stanga si in dreapta au aparut oameni suspiciosi care ne-au pus sub semnul intrebarii decizia. Am fost slaba si am  cedat. In maternitate a fost vaccinat, apoi am facut vaccinul de la 2 luni si cel de la 4 si de fiecare data am avut inima stransa ca nu fac ceea ce trebuie. Apoi am hotarat: copilul cu va mai primi nici un vaccin. Am studiat si mai mult in timpul acesta, am vrut sa fiu sigura. Imi pare rau ca nu am studiat mai mult inainte sa vina el pe lume, dar cel mai tare imi pare rau ca nu am fost destul de puternica. Dar cred ca toate se intampla cu un motiv anume in viata (chiar daca unele lucruri sunt greu de acceptat).

Apoi am cautat scutece, mai "naturale", dar nu exista mai naturale, exista mai biodegradabile si care nu au fost inalbite cu clor, dar tot plastic sunt. Am ajuns la scutece lavabile, care nu sunt deloc comode. Nu ai luat scutecul si l-ai pus in cosul de gunoi. Dar ne-am ingrozit in prima luna de viata a lui A cate deseuri produceam si atunci am luat hotararea sa trecem la scutece lavabile.

Am crescut pui de gaina, am cultivat legume si cate si mai cate nu am facut.

Cu cat A creste, cresc si numarul de intrebari dar si numarul de solutii la aceste intrebari. Dar nu intotdeauna (adica aproape niciodata) solutiile sunt simple, iar deciziile pe care le iei trebuie sa fie mereu bine informate. Si din pacate cei din jur nu le pot respecta, pentru ca se gandesc la ei si nu la binele lui A.

Inainte de a deveni parinti am incercat sa studiem, sa ne informam pentru a face cat mai putine greseli. Dar oare un parinte care nu face greseli e un parinte bun? Si oare exista parinti care sa nu faca greseli?

Meseria de parinte implica o mare responsabilitate , mai mare decat pot unii oameni sa isi inchipuie. Ne-am dorit foarte mult un copil si abia cand am ramas insarcinata au inceput sa ma napadeasca gandurile: oare voi fi o mama buna? Cum definesti o mama buna? Sincer nu cred ca trebuie definita. Cred ca fiecare copil ajunge in familia in care trebuie sa ajunga, pentru a deveni persoana care trebuie sa treaca prin anumite experiente. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa dai tot ce e mai bun din tine. Dar despre mame si super mame va voi vorbi in alta zi.

Sa fi parinte implica multe sacrificii. Tu esti pregatit pentru ele?

P.S. Abia acum inteleg cat de mult ne-a iubit mama... 

Super mame

Revenirea

Au trecut aproape 4 ani, ani plini de emotii si  intamplari. Au trecut 4 ani minunati! Nu doar o data m-am intors spre blog sa incep sa rescriu, sa imi astern gandurile aici, dar parca ceva lipsea, o piesa dintr-un puzzle.

Pot spune ca m-am schimbat, dar am ramas la fel. Si totusi....

Nici nu stiu cu ce sa incep. Poate cu inceputul ar fi cel mai bine, inceputul celor 4 ani.

Acum 4 ani am cunoscut o persoana deosebita, un om minunat, un om cu care am hotarat ca vrem sa imbatranim impreuna. Poate suna ciudat ca ne-am gandit la asta, dar intr-acolo ne duce viata si conteaza cum ajungi acolo! Si mai ales cu cine!

Intotdeauna m-a preocupat stilul de viata sanatos, dar numai dupa ce o persoana draga mie s-a stins din viata din cauza unei boli cumplite, am ajuns sa si aplic ceea ce invatasem. Si doar dupa ce am ramas insarcinata si mi-am dat seama de responsabilitatea pe care o aveam pentru viata ce crestea in mine, mi-am dat seama ca nu poti fi niciodata prea riguros.

Inca dinainte sa raman insarcinata, cat si in perioada sarcinii am inceput sa fac anumite schimbari in viata noastra, schimbari care s-au reflectat in starea noastra de sanatate. Nu am mai racit atat de des, iar cand am racit ne-am revenit foarte foarte usor. Dupa ce am nascut, am inceput sa vad totul mult mai strict, iar despre toate aceste lucruri abia astept sa va vorbesc.